• RĂSPUNDERE CIVILĂ GENERALĂ

Răspunderea profesională

Protecție pentru prejudiciile cauzate terțelor persoane în urma erorilor sau neglijenței profesionale.

Doi arhitecți lucrând la o machetă și la planșe de proiect
Tipul asigurăriiRăspundere profesională
Pentru cinePersoane fizice și juridice
Protejează Interese patrimoniale
AcoperăErori și neglijență

Ce acoperă răspunderea profesională?

Obiectul asigurării îl constituie interesele patrimoniale ale Asiguratului, legate de răspunderea acestuia față de persoanele fizice sau juridice pentru prejudiciile cauzate în urma unor erori sau neglijențe comise în procesul activității sale profesionale.

Contractul de asigurare

Cine poate încheia contractul?

Contractele de asigurare a răspunderii profesionale se încheie între Asigurător și persoane fizice — cetățeni ai Republicii Moldova, cetățeni ai altor țări și apatrizi care locuiesc permanent pe teritoriul Republicii Moldova — precum și persoane juridice rezidente și nerezidente ale Republicii Moldova.

Înlocuirea persoanei asigurate

În perioada de valabilitate a contractului și până la producerea evenimentului asigurat, Asiguratul are dreptul să înlocuiască persoanele asigurate cu alte persoane, comunicând în scris Asigurătorului despre aceasta.

Cum se stabilește prima?

Pentru determinarea primei de asigurare, Asigurătorul aplică tarifele proprii, calculate pentru o unitate a sumei asigurate, în funcție de:

  • obiectul asigurării;
  • caracterul riscului de asigurare.

Ajustarea tarifelor

În condiții concrete de asigurare, taxele tarifare pot fi micșorate sau majorate cu acordul părților.

Când intervine răspunderea Asigurătorului?

Răspunderea asigurătorului intervine atunci când există o legătură directă între cazul asigurat și prejudiciul cauzat terților, iar răspunderea profesională a asiguratului este stabilită. Despăgubirea se acordă în limitele prevăzute în contract pentru prejudiciile cauzate prin erori, omisiuni sau neglijență profesională.

Solicită o ofertă

Ce cheltuieli pot fi acoperite?

  • Daune materiale

    Prejudiciile materiale cauzate clienților sau altor terți în urma unui caz asigurat.

  • Cheltuieli de judecată

    Cheltuielile de judecată ale Asiguratului, dacă acestea, împreună cu despăgubirea, nu depășesc limita răspunderii prevăzută în contract.

  • Cheltuieli suplimentare

    Cheltuielile Asiguratului pentru clarificarea circumstanțelor evenimentului și pentru reducerea daunelor, recunoscute drept caz asigurat.